Au tăiat fără drept arbori în valoare de aproape 400.000 de lei din Moneasa

De în Comunicate de presă Locale share share share share share share share share share share share share share share share share share share
Imagine cu rol ilustrativ

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice cercetează o societate comercială pentru săvârșirea de delicte silvice.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii B.C.D.S. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos. În fapt, în perioada iulie – decembrie 2018, o societate comercială din județul Alba, în timpul procesului de exploatare legală a unei partizi, a tăiat fără drept și sustras 478 de arbori de diferite specii dintr-un ocol silvic de pe raza localității Moneasa, cauzând un prejudiciu de aproximativ 397.430 de lei. Materialul lemnos tăiat ilegal ar fi fost comercializat împreună cu materialul lemnos exploatat legal.

Societatea comercială este cercetată sub asteptul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de material lemnos.

Gazeta Locală vă oferă, integral, conținutul comunicatului de presă, așa cum a fost transmis de către instituția/organizația/persoana publică emitentă și nu își asumă responsabilitatea pentru informațiile publicate. Gazeta locală își rezervă dreptul de a selecta publicarea comunicatelor și de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

  Înscrie-te  
Notificarea de la
Postări recomandate