O româncă în vârstă de 34 de ani, mama a doi copii, a fost atacată și lovită cu bestialitate de mai mulți tineri din Doncaster, South Yorkshire, Marea Britanie. Totul s-ar fi petrecut după ce tânăra le-a cerut să păstreze liniștea pentru că dormeau cei mici.
Anca le-a cerut să păstreze liniștea, pentru că fiul și fiica ei, în vârstă de trei și șase ani, dormeau. Atunci, însă, adolescenţii au trântit-o la pământ şi au lovit-o cu bestialitate, femeia suferind mai multe traume faciale.
„Eram lângă maşină şi ei treceau prin faţa casei mele, urlând. M-au vazut şi m-au înjurat. Le-am spus să vorbească mai încet că dorm copiii. Au început să urle şi mai tare şi una din fete s-a apropiat de gard. I-am spus să facă linişte sau chem poliţia. Atunci au luat foc şi au sărit pe mine. Nici un vecin nu a ieşit. Am reuşit să scap şi să fug la uşa vecinilor mei ca să le cer ajutorul. Aceştia au ieşit şi au încercat să calmeze spiritele”, a declarat Anca, potrivit Daily Mail.
De asemenea, tinerii violenți au distrus și gardul locuinței, dar și mașina partenerului ei. Un purtător de cuvânt al poliţiei din South Yorkshire a declarat că a fost înregistrată plângerea femeii şi o anchetă a fost deschisă în acest caz.