Potrivit a1.ro, actorul român Sebastian Stan îl va înlocui pe Chris Evans în filmul „The Devil All the Time”, producţie Netflix.
Evans a renunţat la proiect din cauza programului deja stabilit, iar Stan va juca alături de Tom Holland, Jason Clarke, Mia Wasikowska, Robert Pattinson, Riley Keough şi Bill Skarsgard.
Filmul este o adaptare a romanului omonim scris de Donald Ray Pollock şi apărut în 2011, iar acţiunea este plasată într-un oraş fictiv, Knockemstiff, de-a lungul a două decenii. În centru, un copil hărţuit de colegii de şcoală care ajunge criminal în serie, predicator şi şerif corupt.
Sebastian Stan a mai jucat în „Captain America: The First Avenger”, „Ant-Man”, „Captain America: Civil War”, „Black Panther” şi „Avengers: Infinity War”. El a mai făcut parte din distribuţia filmelor „Ricki and the Flash”, „The Martian” şi „I, Tonya”.