• O tânără, obligată să plătească daune morale după ce a postat un mesaj insultător pe Facebook. Reclamantul, secretarul unei primării din vestul țării, a prezentat proba în instanță
  • Ştrandul Neptun se deschide oficial de 1 mai
  • Ramona, o tânără a dispărut fără urmă dintr-o localitate din Arad. Ați văzut-o?
  • Polițiștii arădeni, prezenți în mijlocul elevilor în cadrul săptămânii „Școala Altfel“
  • Accident pe autostrada A1, în vestul țării. Impact devastator între două TIR-uri
  • Percheziții la Academia de Poliție după ce o jurnalistă a fost amenințată cu moartea
  • ȘOCANT! Mamă și fiu, găsiți morți în apartament. Vecinii au alertat autoritățile din cauza mirosului puternic
  • Praful SAHARIAN a ajuns peste România. Ce este și cum ne putem proteja
  • O persoană, victima vântului puternic de astăzi. I-a căzut o cărămidă în cap
  • Iustin Cionca: ,,Am semnat contractul pentru modernizarea drumului județean Sânmartin – Șimand – Olari – Caporal Alexa”
  • „Anticor Arad”, un proiect în valoare de peste 370.000 de lei: „Prin acest proiect, ne-am propus creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii în cadrul Consiliului Județean Arad“
  • Iată cum îți poți recupera banii plătiți pe rovinietă. Ce prevede noutatea legislativă
  • Doliu în FAMILIA REGALĂ. Anunțul a fost făcut azi dimineață
  • Măsuri de fluidizare la graniţa cu Ungaria, cu ocazia reluării traficului pentru autovehiculele de mare tonaj
  • Zeci de mii de copii din România vor primi 1.400 de lei de la stat. Iată ce condiții trebuie îndeplinite
  • Un tânăr de 17 ani din Sântana, cercetat de polițiști după ce a furat bunuri din curtea unei case
  • Nu va puneți sănătatea în pericol! Recomandări pentru consumatori, în pragul SĂRBĂTORILOR PASCALE
  • Trezorierul PSD Mircea Drăghici, acuzat că ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux în valoare de peste 300.000 de lei
  • ORDINE de PROTECȚIE emise de polițiștii arădeni după ce acești bărbați și-au lovit soțiile
  • Sanționat DRASTIC pentru că vindea produse contrafăcute în centrul Aradului
  • Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări își pregătesc viitorii colegi

    De în Comunicate de presă Locale share share share share share share share share share share share share share share share share share share

    34 de studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” sunt inițiați în tainele meseriei de specialiştii Inspectoratului General pentru Imigrări, în perioada stagiului de practică în cadrul structurilor operative și de suport din municipiului București și 16 județe.

    Timp de patru săptămâni, în perioada 11 februarie – 10 martie a.c., 34 de studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, anul II și III specializarea Imigrări – OSP și anul IV specializați în Imigrări-Drept, își desfășoară stagiul de practică în cadrul structurilor centrale și teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.

    În funcție de opțiunea individuală, aceștia au fost repartizați în București și structurile teritoriale pe linie de migrație din județele Argeș, Buzău, Dolj, Galați, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman, Mehedinți, Brăila, Iași, Sibiu, Arad, Bihor, Vrancea și Vâlcea.

    Pe parcursul celor patru săptămâni, studenții vor desfășura mai multe activități pregătitoare la structurile operative și de suport ale Inspectoratului General pentru Imigrări, sub atenta îndrumare și coordonare a unor ofițeri cu experiență și vor avea posibilitatea de a pune în aplicare cunoștințele acumulate în timpul anilor de studiu. 

    Viitorii ofițeri vor participa, alături de polițiști cu experiență în activitatea profesională, la acțiuni de verificare a cetățenilor străini în locuri și medii frecventate de aceștia, vor învăța să aplice precis și operativ procedurile de lucru din domeniul de competență și se vor implica în activitățile de relații cu publicul.

    De asemenea, se vor familiariza cu modul de întocmire a documentelor operative și vor face cunoștință cu activitățile specifice care se desfășoară în cazurile de depistare a cetățenilor străini pe teritoriul României cu ședere ilegală și vor asista la efectuarea interviurilor diferitelor categorii de străini. 

    Stagiul de practică are ca scop îmbogățirea și aprofundarea cunoștințelor teoretice, perfecționarea deprinderilor practice specifice activităților pe linie de migrație, azil și integrare, precum și formarea unor aptitudini de lucru metodic, organizat și în echipă.

     

    Tag-uri:

    Lasă un comentariu

    Lasă un răspuns

      Înscrie-te  
    Notificarea de la
    Postări recomandate