Familia Andreei, o adolescentă de 16 ani, o caută disperată după ce aceasta a dispărut, în data de 21 decembrie 2018, din nordul Londrei. Aceștia se tem că ar fi fost răpită de o bandă de traficanți de droguri.
Andrea Bardas a fost văzută ultima dată pe 21 decembrie, când a plecat la școală, potrivit Daily Mail: „De vină sunt rețelele sociale. Este o fiică minunată și are un viitor frumos înainte, suntem atât de îngrijorați de faptul că a fost atrasă într-o altă lume despre care până în această săptămâna nu am știut că există”, a spus Philip, tatăl fetei.
Adolescenta s-a dus la școală vineri, 21 decembrie, la ora 7:30 și ar fi trebuit să revină la ora 13.00. După 3 ore de întârziere, familia sa a observat că și-a lăsat telefonul mobil acasă și a anunțat poliția.
„Este o fată de 16 ani dintr-o familie fericită și nu are de ce să-și facă griji în afară de cele obișnuite pentru un copil de 16 ani. Am făcut Crăciunul lângă ușa de la intrare, în speranța că se va întoarce acasă”, a completat bărbatul.