Nicu Corsicanu a murit, ieri, în data de 22 decembrie 2018, sub ochii mai multor rapidiști, care au mers din ușă în ușă să să-i colinde pe suporteri.
Totul s-a întâmplat chiar sub ochii lui Daniel Pancu, Florin Manea şi Fane Tira, potrivit wowbiz.ro. Nicu Corsicanu avea 51 de ani și a picat la pământ în momentul în care cei trei cântau Imnul Rapidului.
Daniel a sunat de urgență la 112, iar medicii au ajuns de urgență la fața locului. Aceştia au efectuat manevre de resuscitare, însă nu au putut să îi salveze viaţa lui Nicu.
„Anunţăm cu lacrimi în ochi şi sufletele îndurerate, că galeriei rapidiştilor din ceruri i se alătură un nume greu: Nicu Corsicanu. Şi-a dedicat viaţa întreagă Rapidului, fiind unul dintre partizanii care au ţinut steagul alb-vişiniu sus, indiferent de prejudecăţi sau condiţii. Ultimele lui momente şi le-a petrecut alături de rapidişti, foarte emoţionat de gestul galeriei Rapidului, care a dorit să îşi arate respectul enorm pentru el, şi faptul că nu l-a uitat şi nici nu-l va uita vreodată. Odihneşte-te în pace, Nicu Răducan Corsicanu“, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a echipei Rapid.
Dumnezeu săl odihnească în pace!