Adimistrația Națională de Meteorologie a emis ieri o nouă hartă a zonelor afectate de ninsori, lapoviță, ploi, polei, intensificări ale vântului. În intervalul 15 decembrie ora 13, până astăzi, 16 decembrie, ora 18, precipitațiile vor continua în cea mai mare parte a țării. În Dobrogea, Muntenia și estul Olteniei vor predomina ploile, în Moldova și în Transilvania vor fi precipitații mixte, iar în restul teritoriului va continua să ningă. Pe arii restrânse precipitațiile vor fi importante cantitativ.
Vor fi depuneri de polei în nordul și nord-estul Munteniei, local în Moldova și pe spații mai mici în Transilvania și Oltenia. La altitudini sub 1500 m în estul Carpaților Meridionali și în cei de Curbură temporar se vor semnala precipitații mixte ce vor favoriza formarea de ghețuș sau polei. Vântul va avea intensificări la munte, unde rafalele vor depăși 60 km/h, dar și în regiunile sudice și sud-estice, cu viteze în general de 45…55 km/h.
În intervalul menționat, în Banat, în cea mai mare parte a Crișanei, vestul și nordul Olteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali, Occidentali și de Curbură vor continua precipitațiile predominant sub formă de ninsoare, moderate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă. La munte vor fi rafale ale vântului de peste 60 km/h.
Până în data de 23 decembrie, în Banat, pe tot parcursul intervalului, probabilitatea pentru precipitații (sub formă de ploaie și doar trecător lapoviță sau ninsoare) se va menține relativ ridicată, însă acestea vor avea caracter temporar și în general vor fi slabe cantitativ.
***Comunicat PMA
Având în vedere faptul că precipitaţiile au continuat neîntrerupt, operatorul de salubritate responsabil cu punerea în aplicare a Programului de deszăpezire a oraşului, S.C.Salubritatea SA Deva, a decis suplimentarea utilajelor de deszăpezire. De mai bine de 12 ore în municipiul Arad se intervine cu un număr de 14 utilaje specializate cu plug şi sărăriţă pentru împrăştiat material antiderapant.
S-au curăţat atât străzile principale, podurile, pasajele, viaductele şi accesele în Municipiul Arad, cât şi străzile din cartiere. La această oră în municipiul Arad se circulă normal, în condiţii de iarnă, prin urmare şoferii trebuie să fie prudenţi, să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi să se asigure că autoturismele sunt echipate corespunzător.
În acelaşi timp reprezentanţii Direcţiei Generale Poliția Locală Arad le recomandă cetăţenilor oraşului, persoane fizice sau juridice, să îndepărteze zăpada și gheața, ori de câte ori este necesar, de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri. Conform HCLM 162/2006, „Strângerea zapezii se face în locuri în care nu stânjeneşte circulaţia pietonală, auto sau parcarea”.