Liberalii vor continua, luni, demersul revocării lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților și a vicepreședintelui Florin Iordache, a anunțat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.
„Vom boicota toate ședințele de plen care vor fi conduse de Liviu Dragnea și Florin Iordache pentru că ei în acest moment comit un abuz. Asta înseamnă că trebuie finalizată procedura de revocare a celotr doi care ocupă funcții de conducere la Camera Deputaților. (…) Nu vom participa la ședințele respective, asta înseamnă boicot. Noi credem că până la discutarea și dezbaterea proiectului de lege a bugetului de stat și a Legii pensiilor se va finaliza procedura de revocare a celor doi din funcții”, a declarat Ionel Dancă, în Parlament.
„În acest moment atât Liviu Dragnea, cât și Florin Iordache au pe ordinea de zi votată ieri în ședința Camerei Deputaților două cereri de revocare din funcțiile pe care le dețin la conducerea Camerei Deputaților. Această procedură trebuie finalizată prin vot final în următoarea ședință de plen. Atât timp cât pe ordinea de zi vor fi aceste cereri de revocare votate ieri, atât Liviu Dragnea cât și Florin Iordache nu pot conduce ședințele Camerei Deputaților. Practic în acest moment Liviu Dragnea și Florin Iordache nu mai pot ocupa funcții de conducere în ceea ce privește ședințele Camerei Deputaților”, a adăugat Dancă.
Sursa: stiripesurse.ro