PROTEST anunțat în fața Prefecturii Arad peste 4 zile. Cine sunt organizatorii și care este scopul lor

De în Locale share share share share share share share share share share share share share share share share share share

Asociația Noua Dreaptă, precum și alte organizații naționaliste se opun colonizării României de către populații străine și anunță proteste de amploare în întreaga țară. 

Un marș împotriva colonizării României a avut loc ieri, în data de 5 decembrie 2018, în București, la care au fost prezenți sute de oameni, care doresc ca țara noastră să se alăture altora care au refuzat acest pact, dintre care amintim: SUA, Italia, Croația și Israel.

„Prin protestul nostru apărăm de fapt teritoriului României. Cei care plănuiesc să aducă aici populații întregi, străine de credința și cultura poporului român – și, în plus, fac asta în deplin secret – se fac vinovați de trădarea intereselor noastre și vor trebui să răspund. „Pactul Global pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată” îsi propune asigurarea unui cadru sigur pentru o migrație (a) controlată, (b) cu statut de Drept al Omului și în care (c) să nu se mai facă nici o distincție între Refugiații de Răzoi și Migranții economici“, se arată într-un comunicat pe site-ul nouadreapta.org.

La nivel local, președintele filialei Arad, Angel Popescu, a înștiințat astăzi municipalitatea că și la Arad va avea loc un protest, care se va desfășura în fața Prefecturii Arad, în data de 10 decembrie, la care vor fi invitatate Vatra Românească și Partidul România Mare.

VIDEO de la marșul din București

 

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

  Înscrie-te  
Notificarea de la
Postări recomandate