Doi cetățeni străini, ascunși în cabina unui automarfar, depistaţi la Nădlac

De în Comunicate de presă Locale share share share share share share share share share share share share share share share share share share

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, au depistat doi cetățeni străini, ascunşi în cabina unui automarfar, care încercau să iasă ilegal din ţară.

În data de 03.12.2018, în jurul orei 17.35, la P.T.F Nădlac II – Csanadpalota,  s-a prezentat pe sensul de ieșire din ţară, cetăţeanul turc A.M., în vârstă de 37 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Scania şi semiremorca marca Schmitz Cargobull, ambele înmatriculate în Turcia.

În urma controlului efectuat asupra automarfarului, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse în cabina acestuia, în spaţiul destinat odihnei şoferului, două persoane de sex masculin.

 În cadrul primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele două persoane, în vârstă de 25, respectiv 35 de ani, sunt cetăţeni din Iran şi Palestina. De asemenea, cei doi bărbaţi au declarat că intenţionau să ajungă într-o ţară din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul turc, respectiv tentativă trecere ilegală a frontierei de stat față de cele două persoane, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Gazeta Locală vă oferă, integral, conținutul comunicatului de presă, așa cum a fost transmis de către instituția/organizația emitentă și nu își asumă responsabilitatea pentru informațiile publicate. Gazeta locală își rezervă dreptul de a selecta publicarea comunicatelor și de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

 

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

  Înscrie-te  
Notificarea de la
Postări recomandate