Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un bărbat pentru furtul unui autoturism.
Polițiștii cercetează un bărbat de 54 de ani, din Arad, care, în seara zilei de 2 decembrie 2018, profitând de neatenția proprietarului, ar fi sustras un autoturism din fața unui local din Piața Avram Iancu, pe care l-ar fi condus apoi pe raza municipiului. În urma cercetărilor efectuate, autoturismul a fost depistat la scurt timp pe Bulevardul Revoluției, fiind identificat și autorul faptei.
Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând documentarea activității infracționale a celui în cauză.
Gazeta Locală vă oferă, integral, conținutul comunicatului de presă, așa cum a fost transmis de către instituția/organizația emitentă și nu își asumă responsabilitatea pentru informațiile publicate. Gazeta locală își rezervă dreptul de a selecta publicarea comunicatelor și de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.