Duminică dimineaţa a fost ger, dar mai apoi vremea s-a încălzit, astfel că în regiunile vestice maximele vor deveni normale pentru aceastã datã, scrie realitatea.net.
Cerul va fi variabil şi pe arii restrânse, mai ales în sud şi în est este ceaţã sau nori josi, stratiformi. Vântul suflă slab şi moderat, cu unele intensificãri pe creștele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 7 grade, cu cele mai scãzute valori în zonele cu ceaţã persistentã. Presiunea atmosferica va scãdea uşor, însã tot ramane peste normal.
Și la munte, deși azi noapte a fost ger, azi maximele cresc față de zilele anterioare. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zonă Munților Apuseni, spre sfârșitul zilei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări doar pe crește.
LUNI ȘI MARȚI
Luni continuă să se încălzească în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între –4, -3 grade în Lunca Dunării și 11-12 grade în zona deluroasă a Munteniei.
În vestul, centrul și nordul țării cerul se va înnora treptat, pe arii restrânse va ploua slab, iar la munte vor fi precipitații mixte. Izolat se va forma polei.