Astăzi, la Arad, pe Calea Romanilor, a fost dezvelit, în an centenar, primul Monument Masonic Centenar Român.
La acest eveniment important au participat oameni pe măsură: francmasonii Marii Loje Regionale „Sever Frențiu” a României – Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice și din Marea Lojă Națională a României – Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice.
Potrivit celor afirmate de organizatori, implicarea masoneriei nu a fost una întâmplătoare, aceasta influențând, în mod pozitiv, atât Marea Unire de la 1918, cât și evenimente premergătoare acesteia, aproape toți conducătorii răscoalelor și revoltelor care au avut loc de-a lungul celor trei secole, începând de la Mihai Viteazu, fiind inițiați.
Deopotrivă, e bine de știut că „Masoneria și masonii acelor vremuri au fost mari patrioți, cu principii sănătoase și o înaltă ținută morală, erau foarte discreți, chiar și secreși, deoarece masoneria nu a fost o societate la vedere. De exemplu, Societatea Culturală „Astra“, cu sediul la Sibiu, a reunit oameni de elită a României acelor vremuri. Membrii acesteia au fost aproape toți și francmasoni. Practic, se poate vorbi de o adevarată Mare Lojă Masonică Națională sub umbrela ASTREI. Filarmonica din Cluj-Napoca a fost și ea o adevărată lojă masonică sau, altfel spus, cuvintele de masonerie, lojă erau înlocuite cu alte denumiri, pentru a nu fi ținta unor atacuri și represalii ale vremii“, susține Dr. Ciprian Cristea, Mare Maestru, Suveran Mare Comandor al Respectabilei Mari Loji Regionale „Sever Frențiu“ a României.
Întrucât Aradul a fost locul în care s-au semnat primele documente unioniste, francmasonii, în frunte cu Viorel Dănacu, Mare Maestru a Marii Loje Naționale a României – Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice și Președinte al Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris – București, au decis ca orașul nostru să găzduiască primul Monument Masonic Centenar Român.
Rolul acestui monument este de a aminti, peste generații, că francamsoneria a fost și va rămâne una dintre cele mai longevive organizații din lume, a elitelor, a înțelepților, a oamenilor luminați.
Simbolistica operei este specifică: „Din cele mai vechi timpuri, triunghiul a fost interpretat prin mai multe simbouluri: matematice, magice și nu în ultimul rând ezoterice. Triunghiul reprezintă echilibrul, armonia, integritatea, înălțarea, iluminarea dar și subiectivismul. Aristotel a apelat la această formă geometrică, ilustrând concepția sa despre cele cinci elemente primordiale: foc, pământ, aer, apă și eter. Combinate între ele au un potențial infinit și reprezintă creativitatea divină“, a afirmat Dr. Ciprian Cristea, Mare Maestru, Suveran Mare Comandor al Respectabilei Mari Loji Regionale „Sever Frențiu“ a României.
În cadrul aceluiași eveniment dedicat Marii Uniri, dar în Sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad- Viorel Dănacu, Mare Maestru a Marii Loje Naționale a României – Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice- a prezentat cartea „Cuvânt Masonic – o sută de ani de independență și tradiție”. Aceasta promovează o masonerie spirituală, o masonerie tradițională și o masonerie românească.