Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat, ieri, la sediul Guvernului, împreună cu ministrul Economiei și Infrastructurii din Republica Moldova, Chiril Gaburici, Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul turismului.
Dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Moldova, prin încurajarea colaborării între industriile de profil din cele două state, este o prioritate a ministerului Turismului. Astfel, noul Acord prevede intensificarea cooperării în domenii cheie pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului în cele două state.
“În acest moment, cooperarea între cele două guverne este mai intensă ca niciodată. Potențialul turistic al Moldovei și al României nu poate fi contestat de nimeni. Împărțim aceeași istorie și aceleași valori. De aceea, acest acord de colaborare s-a născut dintr-o credință că putem avea și un viitor comun. România este dispusă să depună toate eforturile pentru a sprijini Republica Moldova în a-și păstra traseul european, iar turismul este un domeniu care poate accelera parcurgerea acestui drum cu consecințe benefice și de o parte și de alta a Prutului”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
România și Moldova s-au angajat să încurajeze schimburile reciproce de date şi informaţii cu privire la legislaţia şi reglementările din domeniul turismului, de date statistice, precum şi schimbul de experienţă în domeniul turistic, a organizării şi dezvoltării activităţilor de turism.
Totodată, Acordul prevede și intensificarea cooperării în privința proiectelor de investiții de interes comun în domeniul turismului, prin dezvoltarea unor proiecte care pot beneficia de susținerea financiară a Uniunii Europene, precum și prin intermediul unui schimb de informații susținut privind investițiile și facilitățile din domeniu.
La capitolul promovare, cele două țări au convenit asupra elaborării de materiale de promovare şi informare turistică, organizării de vizite de documentare pentru jurnaliști și experți în domeniu, precum și asupra participării la evenimente și târguri de turism. În acest sens, România a elaborat deja o rută culturală comună cu Republica Moldova, „Ruta Voievodului Stefan cel Mare”. În România, ruta cuprinde cetatea Sucevei, Putna, Palatul Culturii din Iași, Cetatea Neamț, ctitorii ale voievodului din Vaslui și alte locuri încărcate de istoria lui Ștefan.
„Drumul vinului” este, de asemenea, un proiect comun care vizează dezvoltarea turismului în cele două țări. Noul traseu cuprinde mai multe crame din România și din Republica Moldova și are ca obiectiv promovarea celor două țări printr-un produs turistic unitar care să atragă turiști străini, cu precădere din piața asiatică.