Federația Română de Gimnastică, împreună cu Atrium Mall Arad și în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad, Asociația Județeană de Gimnastică Arad, CSM Arad, CSS Gloria Arad, CS Urania Arad, CS Universitatea Arad anunță organizarea în municipiul Arad a celui de-al treilea eveniment din prima etapă a programului național de selecție ”Hai cu noi în țara campionilor!”
Proiectul „Hai cu noi în țara campionilor!” a fost gândit cu scopul de a atrage către gimnastică un număr cât mai mare de copii, de a descoperi și crește noi talente, pentru asigurarea unor generații viitoare valoroase de gimnaste și gimnaști. Programul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între patru și șapte ani, iar municipiul Arad a fost ales ca gazdă a etapelor de selecție la cluburile locale.
Evenimentul se va desfășura vineri, 30 noiembrie 2018, între orele 17:00 – 19:00 în interiorul centrului comercial Atrium Mall din Arad.
La eveniment vor participa sportivi și antrenori renumiți: Larisa Iordache, Sandra Izbașa, Silvia Stroescu, Lavinia Miloșovici, Iulia Berar, Marius Urzică, Alex Urzică, Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Adelin Kotrong, Răzvan Marc, Roland Modoianu, reprezentanții autorităților și instituțiilor locale partenere și Andreea Răducan, Președinta Federației Române de Gimnastică.
Gazeta Locală vă oferă, integral, conținutul comunicatului de presă, așa cum a fost transmis de către instituția/organizația emitentă și nu își asumă responsabilitatea pentru informațiile publicate. Gazeta locală își rezervă dreptul de a selecta publicarea comunicatelor și de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
foto: Facebook, rol ilustrativ