Pompierii arădeni au anunțat că un autoturismul s-a răsturnat și a luat foc, în jurul orei 8.40, pe DJ 792, între Sântana și Curtici.
În momentul sosirii celor 4 echipaje de intervenție a Detașamentului de Pompieri Arad, 1 echipaj de stingere, 1 descarcerare și 2 SMURD, autoturismul ardea generalizat.
„Din datele preliminare, un autoturism s-ar fi deplasat pe DJ 792/C, la aproximativ 4 km de intrarea in localitatea Curtici. Ar fi părăsit partea carosabilă, lovindu-se de un stâlp de înaltă tensiune, răsturnându-se in șanțul de lângă carosabil. Urmare a impactului, autoturismul ar fi luat foc, arzând in totalitate. In urma stingerii incendiului, in autoturism au fost găsite doua cadavre carbonizate. Circulația este momentan blocată pe ambele sensuri de mers. Efectuam verificări pentru identificarea celor doua cadavre, precum si pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului“, a transmis Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
UPDATE/ În urma verificărilor efectuate, au fost identificați ocupanții autoturismului, in persoana a doi bărbați, de 35 de ani, din Curtici, si 24 de ani, din Santana.
„De asemenea, colegii mei au constatat, din primele cfl, ca bărbatul de 35 de ani ar fi condus autoturismul si ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare din cauza vitezei excesive.
De asemenea, conducătorul auto nu avea dreptul de a conduce”, a precizat, în urmă cu câteva minute, Claudia Iuga.