Fondatorul „Rotaria”, prima fanfară pentru copii din România, Romeo Tălmaciu, a murit, joi dimineața, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în urma unui stop cardiac, potrivit unor surse medicale. În urmă cu o săptămână, profesorul suferise un accident vascular cerebral, în timpul repetițiilor.
Vasile Lapa, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, prieten al profesorului, spune că fondatorul „Rotaria” a trăit pentru muzică și, deși medicii i-au recomandat să steam ai liniștit, nu a ascultat și a continuat să meargă în turnee, potrivit stiripesurse.ro.
„Nu sunt cuvinte în situația aceasta. Un om tânăr, un talent, abia întors din străinătate, din Germania. Suntem cu toții șocați de eveniment și încercăm să îl conducem cu onor spre ultimul drum”, a spus, pentru MEDIAFAX, Mirela Nistoroschi, directorul Palatului Copiilor Vaslui.