Doamna deputat Anişoara Radu a susţinut, miercuri, 7 noiembrie, o declaraţie politică referitoare la măsurile de protecţie socială adoptate de Guvern pentru persoanele disponibilizate din cauza virusului gripei porcine africane.
În acest sens, doamna deputat a subliniat că virusul gripei porcine africane a afectat mai multe judeţe, printre care şi judeţul Tulcea, unde au fost confirmate focare de pestă porcină africană în peste 29 de localităţi.
Doamna Radu a apreciat modul rapid în care a acţionat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: „Trebuie să recunosc că sunt mulţumită de modul în care a acţionat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care sub conducerea domnului ministru Petre Daea, a adoptat modificări la ordonanţa care prevedea acordarea de despăgubiri în astfel de situaţii, astfel încât procedura să fie simplificată, iar oamenii care şi-au pierdut porcii să poată fi despăgubiţi.”
Doamna deputat a menţionat, de asemenea, că cei mai mari crescători de suine din judeţul Tulcea au fost nevoiţi să-şi închidă activitatea, iar acest lucru a dus la o criză socială pe fondul disponibilizărilor: „Totuşi, primii doi operatori economici din Tulcea care se ocupau cu creşterea de porci şi procesarea cărnii au fost nevoiţi să-şi închidă activitatea din cauza virusului, mă refer la Carniprod şi PIGCOM.Situaţia este dramatică mai ales pentru angajaţii acelor companii care s-au trezit brusc fără loc de muncă şi cu foarte puţine oportunităţi de angajare.Această situaţie se reflectă şi la nivelul altor judeţe afectate de virusul pestei porcine, unde mari operatori economici care se ocupau cu creşterea porcilor şi-au închis activitatea şi au trimis angajaţii în şomaj.”
Pe fondul acestei situaţii de criză socială, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr.83/2018 privind acordarea unor măsuri de protecţie socială persoanelor concediate din cadrul societăţilor din sectorul crescătorilor de suine a căror activitate a fost afectată de virusul pestei porcine africane.
„Prin această ordonanţă, personele concediate vor beneficia de o compensaţie, neimpozabilă, în valoare de 500 de lei, care se acordă lunar, pe o perioadă de maximum 6 luni de la data încetării contractului individual de muncă, singura condiţie fiind ca persoana concediată să aibă o vechime în muncă de minimum 6 luni. Această compensaţie se adaugă ajutorului de şomaj la care au dreptul legal persoanele concediate. Măsura adoptată ajută foarte mult angajaţii disponibilizaţi să treacă mai uşor peste această perioadă nefastă şi le oferă timp pentru a-şi găsi un alt loc de muncă.”, a declarat doamna deputat.
De asemenea, doamna Radu a spus că va susţine adoptarea ordonanţei în forma adoptată de Guvern şi că, prin această măsură, Partidul Social Democrat a demonstrat, încă o dată, atenţia pe care o acordă persoanelor aflate în situaţii dificile.