Mai multe asociații nonguvernamentale au protestat joi, 1 noiembrie, în fața Ministerului Educației Naționale, pentru denunțarea Convenției de la Istanbul, semnată în anul 2014 de actualul ministru al Educației, Rovana Plumb.
O delegație a organizatorilor protestului a fost primită de reprezentanți ai Ministerului Educației, cu această ocazie fiind depus și un memoriu adresat ministrului interimar al Educației, Rovana Plumb , în care se cere retragerea României din Convenția de la Istanbul.
„Vom înainta totodată un memoriu ministrului interimar al Educației, doamna Rovana Plumb, care a primit misiunea ingrată de a semna în anul 2014 „Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”, cunoscută și sub numele de „Convenția de la Istanbul”. Precizăm din start că suntem întru totul de acord ca România să adopte în legislaţie toate măsurile menite să contribuie la prevenirea și protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violență. Ca și creștini, dezaprobăm violența și, cu atât mai mult, dezaprobăm violența împotriva femeilor“, declara, într-un comunicat Tudor Ionescu, Președintele Asociației Noua Dreaptă.
La această manifestație au mai fost prezenți Costel Stanciu, președintele Asociației Pro Consumatori și Pompiliu Diplan, Alianța Părinților.