Odată cu înaintarea în vârstă, celulele se divid mai lent, iar stratul intern, denumit derm, începe să se subțieze; pielea își pierde elasticitatea, este mai puțin capabilă să își păstreze hidratarea; secreția glandelor sebacee scade, iar pielea se vindecă mai greu- toate acestea nu fac altceva decât să genereze apariția ridurilor.
Pentru a preveni formarea ridurilor sau, mai bine zis pentru a le amâna, îți recomandăm:
- Să te hrănești la timp, iar alimentația să fie bogată în proteine, vegetale și vitamine;
- Somn suficient;
- Râsul, care stimulează glandele cu secreșie internă și întreg organismul;
- Demachiere regulată și corect realizată;
- Farduri de calitate;
- Ochelari de vedere la timp, ochelari de soare vara;
- Aer curat, gimnastică.
Pentru a preveni „laba gâștii” (ridurile apărute la coada ochilor)- primele semne ale înaintării în vărstă- te sfătuim ca, după demachiere, să-ți pui constant comprese din miez de pâine muiat în lapte câlduț și stors, apoi îmbibat bine cu ulei de măsline și introdus într-o bucată de tifon. Ține compresa 15 minute pe porțiunea ridată.