Autoritățile au activat planul roșu de intervenție după ce un autocar cu 72 de persoane la bord s-a răsturnat, luni dimineață, în jurul orei 4.50, pe DN7, în județul Hunedoara.
Autocarul mergea dinspre Arad către Deva, când șoferul a pierdut controlul volanului, pe raza localității hunedorene Tătărești și s-a răsturnat. Un prim bilanţ arată că o femeie a murit, iar alte 32 au suferit leziuni. Răniţii au fost transportaţi la spitalele din Ilia, Deva, Orăştie şi Hunedoara.
Potrivit realitatea.net, accidentul s-ar fi produs pe fondul oboselii, șoferul adormind la volan. Poliţiştii spun că, se va verifica diagrama pentru stabilirea timpilor de conducere. Traficul era încă blocat pe DN7, la ora 7.