La Palatul Victoria a avut loc ieri, 25 octombrie 2018, o întâlnire a Comitetului Interministerial pentru implementarea strategiei de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome, întâlnire coordonată de consilierul de stat Dana Varga.
Tema discuției a fost reluarea activității comisiilor interministeriale pentru implementarea strategiei de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome.
„Este extrem de important ca fiecare minister cu responsabilități în ceea ce privește apărarea și promovarea drepturilor minorităților naționale, inclusiv a minorității rome, să elaboreze și să implementeze strategii sectoriale, mai ales în contextul în care, de la 1 ianuarie 2019, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene”, a susținut consilierul de stat Dana Varga.
Potrivit unui comunicat, reprezentanții ministerelor de resort și-au prezentat măsurile implementate până în acest moment și s-a stabilit calendarul viitoarelor întruniri ale comitetului.
România, în momentul de față, a creat instituții de stat precum Agenția Națională pentru Romi, Centrul Național de Cultură al Romilor, Punctul Național de Contact pentru Romi din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.
Reununiunea Comitetului interministerial pentru implementarea strategiei de INCLUZIUNE a cetățenilor ROMÂNI aparținând MINORITĂȚII rome
0 Comments