Pe scena sălii festive a Liceului Național de Informatică Arad a fost prezentat spectacolul „O sută de ani de la Marea Unire”, activitate înscrisă în suita de acțiuni prin care această instituție de învățământ sărbătorește Centenarul României.
Spectacolul a fost realizat în cadrul Acordului de Parteneriat Educațional cu Asociația „Scenic-Art” Arad, sub coordonarea actorului Florea Constantin, și a directorului Centrului Cultural Județean Arad, Ionel Bulbuc.
Astfel, valorificând texte valoroase din literatura română, dar și creații și adaptări ale Angelicăi Pamfiloiu- cadru didactic al Liceului Național de Informatică Arad- actori de la Teatrul Clasic „I.Slavici” Arad, împreună cu elevi și absolvenți ai liceului, au evocat dorința fierbinte a românilor de a înfăptui unirea tuturor celor de un grai și o inimă.
Elevii spectatori au fost entuziasmați de mesajul transmis și calitatea actului cultural receptat.