Vizita de promovare și documentare a corpului diplomatic acreditat în Romania s-a încheiat în județul Timiș. Programul a debutat cu întâlnirea de la sediul Consiliului Județean Timiș, găzduită de președintele Consiliului Județean, Călin Dobra, la care au participat subprefectul Cristian Franțescu, viceprimarul municipiului Timișoara, Dan Diaconu și președintele executiv al Camerei de Comerț și Industrie și Agricultură, Florica Chiriță.
Autoritățile locale au facut o prezentare a economiei județului Timiș și au trecut în revistă prioritățile instituțiilor reprezentate. Șefii misiunilor diplomatice au avut ocazia să interacționeze cu reprezentanți ai mediului de afaceri local, în vederea dezvoltării unor parteneriate în diverse domenii, inclusiv în perspectiva proiectului „Timișoara capitala europeană a culturii – 2021”.
Reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe, secretarul de stat pentru relații interinstituționale, Maria Magdalena Grigore, a amintit în intervenția sa, importanța acordării titlului de Capitală europeană a culturii și a susținut că tema propusă de Timișoara: “Luminează oraşul prin tine”, subliniază atât tradiţiile locale, Timișoara fiind primul oraş din Europa continentală cu iluminare stradală electrică, cât şi efervescenţa culturală de astăzi.
Unul dintre obiectivele vizitate în Timișoara a fost Centrul de Terapii genetice și celulare în tratamentul cancerului – OncoGen, o instituție de referință pentru activitatea de cercetare medicală din sud-estul Europei.
Programul a continuat cu vizitarea Cramelor Recaș, a căror existență este atestată din secolul al XV-lea, vizitarea Muzeului de Artă din Timișoara, unde diplomații străini au asistat la un moment artistic susținut de soliști concertiști ai Filarmonicii Banatul și s-a încheiat cu un scurt tur al centrului municipiului Timișoara.
Gazeta Locală vă oferă, integral, conținutul comunicatului de presă, așa cum a fost transmis de către instituția/organizația emitentă și nu își asumă responsabilitatea pentru informațiile publicate. Gazeta locală își rezervă dreptul de a selecta publicarea comunicatelor și de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.