Biroul Electoral Central anunță, după centralizarea datelor, că 2.54 la sută dintre alergătorii de pe listele electorale au fost prezenți la vot până la ora 13.00.În județul Arad, prezența la urne este de 2,88%, cu 11.229 de votanți, 6.953 în mediul urban și 4.276 în mediul rural.
Un incident s-a produs în urmă cu câteva zeci de minute în județul Caraș-Severin, acolo unde polițistul care făcea parte din dispozitivul de pază al unei secții de votare a observat un bărbat care avea asupra sa un pistol cu bile de cauciuc și se pregătea să intre în secție. Conform stiripesurse.ro, acesta a fost condus la subunitatea de politie unde s-a stabilit că se afla sub influența băuturilor alcoolice, sens în care a fost sancționat contravențional conform Legii privind regimul armelor și munițiilor care interzice purtarea armei sub influența băuturilor alcoolice.
Alt incident s-a întâmplat în județul Prahova, acolo unde polițiștii efectuează cercetări față de o persoană care i-a anunțat pe membrii unei secții de votare că a votat de două ori la două secții diferite. Persoana în cauză a motivat că după ce a votat prima dată și-a dat seama că nu a votat cum și-ar fi dorit.
Potrivit Legii 3/2000, ca referendumul naţional să fie valabil este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente. Referendumul va fi validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.
Foto: Imagine cu rol ilustrativ