
Sediul Agenției Spațiale Europene de la Paris
Agenția Spațială Europeană este o organizație interguvernamentală creată în 1980, cu sediul la Paris, în scopul asigurării și dezvoltării cooperării, exclusiv pașnice, între statele europene în domeniile cercetării și tehnologiei spațiale. Coordonează proiectele spațiale puse în comun de peste douăzeci de țări europene. Agenția Spațială Europeană, care prin bugetul său de 4.433.000.000 de euro (în 2015) este a treia agenție spațială în lume, după NASA și Agenția Federală Spațială Rusă, a fost fondată la 31 mai 1975.
România a fost prima țară est-europeană care a semnat un acord de colaborare cu Agenția Spațială Europeană. Din cauza unor datorii de peste 50 de milioane de euro pe care România îi are de dat Agenției Spațiale Europene, țara și-a pierdut dreptul de vot în cadrul agenției.

Agenția Spațială Europeană
Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, avertizează că se vor pierde multe contracte de finanțare pentru proiectele de cercetare din țară din cauză că România nu va mai putea vota în cadrul Agenției Spațiale Europene, însă reprezentanții Agenţiei Spaţiale Române spun însă că momentan niciun contract în derulare nu este afectat.
„România şi-a pierdut dreptul de vot în Agenţia Spaţială Europeană din 1 iulie 2018 din cauza neplăţii contribuţiei pentru anul 2017 şi pentru 2018. Dacă nu suntem interesaţi de prestigiul României şi prestigiul cercetării ştiinţifice din România pe plan internaţional, pot să vă dau câteva exemple concrete în plan naţional. Contribuţia României la Agenţia Spaţială se întoarce cu cel mai bun randament dintre toate contribuţiile pe care România le plăteşte, mai exact, peste 80%”, spune Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării.
Ministrul Cercetării declară că în cel mai scurt timp va avea o poziție publică în legătură cu acest subiect, iar, conform Digi24.ro, una dintre soluții ar fi aceea de a apela la Ministerul de Finanțe pentru a se plăti măcar 10 milioane de euro din cele peste 50 datorate.