• O tânără, obligată să plătească daune morale după ce a postat un mesaj insultător pe Facebook. Reclamantul, secretarul unei primării din vestul țării, a prezentat proba în instanță
  • Ştrandul Neptun se deschide oficial de 1 mai
  • Ramona, o tânără a dispărut fără urmă dintr-o localitate din Arad. Ați văzut-o?
  • Polițiștii arădeni, prezenți în mijlocul elevilor în cadrul săptămânii „Școala Altfel“
  • Accident pe autostrada A1, în vestul țării. Impact devastator între două TIR-uri
  • Percheziții la Academia de Poliție după ce o jurnalistă a fost amenințată cu moartea
  • ȘOCANT! Mamă și fiu, găsiți morți în apartament. Vecinii au alertat autoritățile din cauza mirosului puternic
  • Praful SAHARIAN a ajuns peste România. Ce este și cum ne putem proteja
  • O persoană, victima vântului puternic de astăzi. I-a căzut o cărămidă în cap
  • Iustin Cionca: ,,Am semnat contractul pentru modernizarea drumului județean Sânmartin – Șimand – Olari – Caporal Alexa”
  • „Anticor Arad”, un proiect în valoare de peste 370.000 de lei: „Prin acest proiect, ne-am propus creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii în cadrul Consiliului Județean Arad“
  • Iată cum îți poți recupera banii plătiți pe rovinietă. Ce prevede noutatea legislativă
  • Doliu în FAMILIA REGALĂ. Anunțul a fost făcut azi dimineață
  • Măsuri de fluidizare la graniţa cu Ungaria, cu ocazia reluării traficului pentru autovehiculele de mare tonaj
  • Zeci de mii de copii din România vor primi 1.400 de lei de la stat. Iată ce condiții trebuie îndeplinite
  • Un tânăr de 17 ani din Sântana, cercetat de polițiști după ce a furat bunuri din curtea unei case
  • Nu va puneți sănătatea în pericol! Recomandări pentru consumatori, în pragul SĂRBĂTORILOR PASCALE
  • Trezorierul PSD Mircea Drăghici, acuzat că ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux în valoare de peste 300.000 de lei
  • ORDINE de PROTECȚIE emise de polițiștii arădeni după ce acești bărbați și-au lovit soțiile
  • Sanționat DRASTIC pentru că vindea produse contrafăcute în centrul Aradului
  • Evoluția infecțiilor cu virus West Nile în perioada 14- 20 septembrie

    De în Comunicate de presă Naționale Sănătate și frumusețe share share share share share share share share share share share share share share share share share share

    În ultima săptămnă au fost confirmate 19 de cazuri noi de meningită/meningo-encefalită cu virus West Nile, dintre care: 5 în București,  3 în județul Iași, câte două cazuri în județele Bacău, Bihor și Dolj și câte un caz în județele Caraș Severin, Prahova, Galați, Vaslui și Suceava.

    Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, până în prezent, în sezonul 2018,  au fost înregistrate în total 215 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile, fiind înregistrate 25 decese la pacienți care prezentau co-morbidități.

    În București au fost înregistrate 7 decese, 4 în județul Iași, 2 în județul Constanța, 2 în județul Dolj, 2 în județul Olt și câte 1 deces în Alba, Brăila, Galați, Covasna, Dâmbovița, Suceava, Teleorman și Prahova.

    În ultima săptămână se constată o scădere a numărului cazurilor noi de infectare cu virusul West Nile, însă din păcate în această perioadă s-au înregistrat încă 4 decese.

    Pentru perioada următoare, se așteaptă ca tendința de scădere a cazurilor de îmbolnăvire cu virusul West Nile să continue. Cu toate acestea, specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii recomandă  populatiei sa ia în contiunare măsurile necesare pentru evitarea infectării cu virusul West Nile. Printre acestea, reamintim mjloacele de protecție fizică a populației pentru evitarea expunerii la înțepăturile țânțarilor, precum protecția mecanică a tegumentelor, folosirea substanțelor repelente, plase de protecție la ferestre.

    Gazeta Locală vă oferă, integral, conținutul comunicatului de presă, așa cum a fost transmis de către instituția/organizația emitentă și nu își asumă responsabilitatea pentru informațiile publicate. Gazeta locală își rezervă dreptul de a selecta publicarea comunicatelor și de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

    Lasă un comentariu

    Lasă un răspuns

      Înscrie-te  
    Notificarea de la
    Postări recomandate