• O persoană, victima vântului puternic de astăzi. I-a căzut o cărămidă în cap
  • Iustin Cionca: ,,Am semnat contractul pentru modernizarea drumului județean Sânmartin – Șimand – Olari – Caporal Alexa”
  • „Anticor Arad”, un proiect în valoare de peste 370.000 de lei: „Prin acest proiect, ne-am propus creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii în cadrul Consiliului Județean Arad“
  • Iată cum îți poți recupera banii plătiți pe rovinietă. Ce prevede noutatea legislativă
  • Doliu în FAMILIA REGALĂ. Anunțul a fost făcut azi dimineață
  • Măsuri de fluidizare la graniţa cu Ungaria, cu ocazia reluării traficului pentru autovehiculele de mare tonaj
  • Zeci de mii de copii din România vor primi 1.400 de lei de la stat. Iată ce condiții trebuie îndeplinite
  • Un tânăr de 17 ani din Sântana, cercetat de polițiști după ce a furat bunuri din curtea unei case
  • Nu va puneți sănătatea în pericol! Recomandări pentru consumatori, în pragul SĂRBĂTORILOR PASCALE
  • Trezorierul PSD Mircea Drăghici, acuzat că ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux în valoare de peste 300.000 de lei
  • ORDINE de PROTECȚIE emise de polițiștii arădeni după ce acești bărbați și-au lovit soțiile
  • Sanționat DRASTIC pentru că vindea produse contrafăcute în centrul Aradului
  • Şapte cetățeni străini, depistaţi la frontiera cu Ungaria
  • Un șofer care a încercat să evite o vulpe a ajuns la spital. Totul s-a întâmplat pe un drum din vestul țării
  • Poliția, în alertă! Un deținut a evadat în această dimineață
  • VIDEO/ Tinerii deghizați în femei care au jefuit un bărbat în parcarea unui MALL din Arad, arestați
  • Alertă METEO! Un nor de praf saharian ajunge în România. Temperaturile scad DRASTIC în vestul țării
  • Studenții Universității de Vest din Timișoara descoperă care este rolul asistentului social în sistemul custodial, la Arad
  • Circulație feroviară blocată în vestul țării după ce un tren a deraiat
  • Accident MORTAL pe DN7 provocat de un șofer de TIR băut. A intrat frontal într-un autoturism
  • Percheziții la persoane bănuite de furturi prin ,,METODA ÎMPRIETENIREA”

    De în Comunicate de presă Naționale share share share share share share share share share share share share share share share share share share

    În această dimineață, polițiștii din Prahova, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, efectuează 5 percheziții la persoane bănuite de furturi. Două persoane vor fi aduse la audieri.

    La data de 18 septembrie a.c., polițiștii din Prahova efectuează 5 percheziții în Mizil și Ploiești, la persoane bănuite de săvârșirea de furturi prin ,,metoda împrietenirea”.

    Foto- rol ilustrativ

    Din cercetări a rezultat că, în luna iulie a.c., două femei, sub pretextul că intenționează să achiziționeze diverse bunuri, ar fi solicitat accesul în locuințe. După ce ar fi reușit să intre, acestea ar fi înmânat persoanelor vătămate o bancnotă de valoare mare, solicitând restul, pentru a identifica locul unde sunt ținuți banii în locuința.

    Ulterior, ar fi creat un pretext pentru a îndepărta persoanele vătămate din încăpere, reușind să sustragă restul de bani.

    Prin activitatea infracțională, ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei.

    Cele două femei vor fi conduse la audieri.

    La activități participă și jandarmi.

    Gazeta Locală vă oferă, integral, conținutul comunicatului de presă, așa cum a fost transmis de către instituția/organizația emitentă și nu își asumă responsabilitatea pentru informațiile publicate. Gazeta locală își rezervă dreptul de a selecta publicarea comunicatelor și de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

     

    Lasă un comentariu

    Lasă un răspuns

      Înscrie-te  
    Notificarea de la
    Postări recomandate