Clubul Sportiv Banzai Karate Club Arad este afiliat Federației Române de Karate W.U.K.F, iar în anul 2018 a participat la mai multe competiții, printre care se numără Campionatul Mondial de Karate W.U.K.F., care s-a desfășurat în Scoția și Campionatul Balkanic U.W.K. – W.U.K.F..
Clubul de karate din Arad a participat la șase evenimente în mai puțin de un an, mai exact de la începutul anului până în 20 septembrie. Pentru a doua parte a anului competițional, clubul condus de prof. Dan Duma, are deja stabilit programul care prevede participarea la următoarele competiții de importanță internă și internațională.
În data de 24.02.2018, C.S. Banzai Karate Club Arad a organizat și participat la ediția a 25-a a competiției internaționale „CUPA BANZAI“, care s-a desfășurat în Sala Sporturilor „Victoria“ din Arad, la care au participat sportivi din 8 țări: Anglia, Irlanda, Belgia, Italia, Serbia, Ungaria, BIH si România.
Competiţia s-a desfăşurat pe parcursul unei singure zile. Competiţia s-a desfăşurat sub noul regulament FRK WUKF 2018 în premieră şi a fost organizată pe 6 terenuri de luptă, unde au concurat aproape 378 de sportivi din 37 de cluburi.
Competiţia s-a desfăşurat pe probe individuale la feminin şi masculin, în probele de kata, kihon şi kumite, Banzai Karate Club Arad clasându-se pe locul 1 din cele 37 de cluburi participante.
În dată de 24-25.03.2018, C.S. Banzai Karate Club Arad a participat la Campionatul Naţional pentru copii până la 12 ani inclusiv al FRK WUKF, care s-a desfăşurat în oraşul Sighişoara, la sala Sporturilor.
Competiţia s-a desfăşurat pe parcursul a 2 zile.Competiţia s-a desfăşurat sub noul regulament FRK WUKF 2018 şi au fost organizat 5 terenuri de luptă, unde au concurat 652 de sportivi din 62 de cluburi.
Competiţia s-a desfăşurat pe probe individuale şi echipe , feminin şi masculin, la probele de kata, kihon şi kumite. Sportivii care s-au clasificat pe podiumul de premiere au fost observaţi de antrenorii loturilor naţionale în vederea participării la Campionaul Balcanic şi Campionatul Mondial WUKF din Scoţia / Dundee, în iunie 2018.
Clubul Sportiv, la finalul competiţiei, în urma rezultatelor obţinute, s-a clasat pe locul 6 din 62 de cluburi participante.
În perioada 20 – 22. 04. 2018, C.S. Banzai Karate Club Arad a participat la Campionatul Balkanic U.W.K. – W.U.K.F., care s-a desfăşurat în oraşul Târgovişte / România în sala sporturilor.
Competiţia a ținut 3 zile. Concursul s-a desfăşurat pe două concursuri Karate General şi Karate Tradiţional.
Organizarea a revenit FRK WUKF, care a fost una de excepţie. La competiţie au luat parte peste 800 de sportivi reprezentând 7 ţări din balcani: Grecia, Cipru, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Bosnia & Herzegovina şi România.
Competiţia s-a desfăşurat pe 8 terenuri de luptă unde au fost probe individuale şi pe echipe feminin şi masculin,la probele de kata şi kumite.
Clubul Sportiv BANZAI KARATE CLUB ARAD, la finalul competiţiei, a obţinut rezultate excepţionale, câştigând în total 12 medalii cu 10 sportivi din care 6 de aur – 3 de argint şi 3 de bronz.
În dată de 12-13.05.2018, C.S. Banzai Karate Club Arad a participat la Campionatul Naţional pentru mini cadeţi, cadeţi, junior, seniori şi veterani al FRK WUKF care s-a desfăşurat în oraşul Braşov la sala sporturilor.
Competiţia s-a desfăşurat pe parcursul a 2 zile,au fost organizate 6 terenuri de luptă, unde au concurat 486 de sportivi din 54 de cluburi.b
Sportivii care s-au clasificat pe podiumul de premiere au fost observaţi de antrenorii loturilor naţionale în vederea participării la Campionaul Balcanic şi Campionatul Mondial WUKF din Scoţia / Dundee iunie 2018.
- STOICA MARIA = locul II kata ind. Viceampioană națională VETERANI
= locul I kumite ind. Campioană națională VETERANI
- BALA RALUCA = locul I kumite echipe rotativ feminin Campion național
În perioada 13-18 iunie 2018, în Scoția, în oraşul Dundee, s-a desfăşurat ediţia a 7-a a CAMPIONATULUI MONDIAL DE KARATE W.U.K.F. pentru toate vârstele. FRK WUKF a participat cu un lot naţional format din 70 de sportivi din care 7 au fost membrii ai C.S. BANZAI KARATE CLUB ARAD.
La acest eveniment de importanţă majoră a Karate-ului W.U.K.F. au participat 87 de federaţii naţionale din 41 de ţări însumând un total de 2280 de sportivi.
La finalul competiţiei, ROMÂNIA s-a clasat în clasamentul general al federaţiilor pe locul I, iar în clasamentul pe naţiuni pe locul II după ANGLIA şi a fost urmată de SUA.
Sportivii Clubului BANZAI ARAD, care au evoluat în cadrul lotului naţional al României, au avut o comportare foarte bună şi au reuşit să câştige 3 titluri de campioni mondiali, un titlu de vicecampion mondial şi 3 medalii de bronz.
În perioada 12-15 iulie 2018, în localitatea Căsoaia din judeţul Arad, s-a desfăşurat tabăra de pregătire “BANZAI SUMMER CAMP” ediţia a 3-a, unde au participat sportivi din clubul BANZAI, Clubul EMPI BRAD, Clubul SEISHI BUDO ARAD şi o delegaţie de sportive din ITALIA.
Tabăra a fost organizată de clubul BANZAI ARAD iar antrenamentele au fost susţinute de maestrul Italian MAURO ROVELLI 7 DAN şi antrenor emerit DUMA DAN 7 DAN.
Următoarele competiții la care Banzai Karate Club Arad va participa:
- CUPA ROMANIEI FRK WUKF – Pitești 21-23 septembrie 2018
- NOVI SAD OPEN – TEMERIN / SERBIA 30 septembrie 2018
- CUPA RESITA – REȘITA 5-7 octombrie 2018
- Stagiu tehnic internațional SEISHI BUDO – ARAD 6-7 octombrie 2018
- Stagiu tehnic internațional G.M.A. – SUBOTICA / SERBIA 7 octombrie 2018
- CAMPIONATUL EUROPEAN W.U.K.F. – MALTA 25-28 octombrie 2018
- CUPA SHORIN RYU – TÎRGOVIȘTE 17-18 noiembrie 2018
- CUPA CAMPIONILOR EUROPENI – CLUJ NAPOCA 1-2 decembrie 2018
- SANTA KLAUS KUP – SZEGED / UNGARIA 8 decembrie 2018
Sursa FOTO: FB.com/banzaikarateclubarad