• O persoană, victima vântului puternic de astăzi. I-a căzut o cărămidă în cap
  • Iustin Cionca: ,,Am semnat contractul pentru modernizarea drumului județean Sânmartin – Șimand – Olari – Caporal Alexa”
  • „Anticor Arad”, un proiect în valoare de peste 370.000 de lei: „Prin acest proiect, ne-am propus creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii în cadrul Consiliului Județean Arad“
  • Iată cum îți poți recupera banii plătiți pe rovinietă. Ce prevede noutatea legislativă
  • Doliu în FAMILIA REGALĂ. Anunțul a fost făcut azi dimineață
  • Măsuri de fluidizare la graniţa cu Ungaria, cu ocazia reluării traficului pentru autovehiculele de mare tonaj
  • Zeci de mii de copii din România vor primi 1.400 de lei de la stat. Iată ce condiții trebuie îndeplinite
  • Un tânăr de 17 ani din Sântana, cercetat de polițiști după ce a furat bunuri din curtea unei case
  • Nu va puneți sănătatea în pericol! Recomandări pentru consumatori, în pragul SĂRBĂTORILOR PASCALE
  • Trezorierul PSD Mircea Drăghici, acuzat că ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux în valoare de peste 300.000 de lei
  • ORDINE de PROTECȚIE emise de polițiștii arădeni după ce acești bărbați și-au lovit soțiile
  • Sanționat DRASTIC pentru că vindea produse contrafăcute în centrul Aradului
  • Şapte cetățeni străini, depistaţi la frontiera cu Ungaria
  • Un șofer care a încercat să evite o vulpe a ajuns la spital. Totul s-a întâmplat pe un drum din vestul țării
  • Poliția, în alertă! Un deținut a evadat în această dimineață
  • VIDEO/ Tinerii deghizați în femei care au jefuit un bărbat în parcarea unui MALL din Arad, arestați
  • Alertă METEO! Un nor de praf saharian ajunge în România. Temperaturile scad DRASTIC în vestul țării
  • Studenții Universității de Vest din Timișoara descoperă care este rolul asistentului social în sistemul custodial, la Arad
  • Circulație feroviară blocată în vestul țării după ce un tren a deraiat
  • Accident MORTAL pe DN7 provocat de un șofer de TIR băut. A intrat frontal într-un autoturism
  • Înălțarea Sfintei Cruci. Ce nu e bine să faci în această zi

    De în Descoperă share share share share share share share share share share share share share share share share share share

    Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul a fost înălțată, pentru prima dată în văzul poporului, la 14 septembrie 335, un moment de sărbătoare păstrat și astăzi cu sfințenie de toți credincioșii. Numită și Ziua Crucii, în această zi se spune că se sfârșește vara și începe toamna. 

    Potrivit tradiției, de Ziua Crucii se închide pământul și odată cu el se ascund și insectele, reptilele și plantele care au fost lăsate la lumină în primăvară, relatează stiripesurse.ro.

    *Această sărbătoarea împărătească, așa cum se numește în popor, Ziua Crucii, este sărbătorită prin post, dar se acordă dezlegare la ulei și vin.

    *Ziua Crucii, aşa cum se numeşte sărbătoarea împărătească în popor, este cinstită prin post şi praznice. Se posteşte pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru bunăstarea gospodarilor.

    *Să nu uitați ofrandele pentru rudele plecate în eternitate

    În ziua praznicului, credincioşii sfinţesc la biserică căni noi pline cu miere şi lapte; de toarta lor se leagă câte un fir de aţă roşie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.

    *În unele zone viticole începe culesul viilor

    De Ziua Crucii, în unele zone viticole începe culesul viilor. Se mai păstrează obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via şi butoaiele cu vin, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.

    *”Strugurii lui Dumnezeu” nu se culeg

    Strugurii din ultima tufă de vie nu se culeg; ei sunt păstraţi ca ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc în limbaj popular „Strugurii lui Dumnezeu”. În podgorii se fac focuri şi podgorenii sărbătoresc rodul noii recolte cu bucate alese, cu muzică şi băutură.

    *Şi la această sărbătoare azi se bat nucii şi se adună ramurile de alun

    În această zi se bat nucii în gospodăriile în care ritualul nu a fost împlinit de Sfântă Măria Mică. Tot acum, se adună din păduri şi ramurile de alun. Tradiţia spune că atunci când sunt recoltate în Ziua Crucii, ramurile acestea primesc puteri miraculoase şi sunt unelte folositoare fântânarilor care vor să depisteze noi izvoare subterane.

    *Atenție, azi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune şi pepeni

    În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu o cruce.

    *Acum se sfinţesc plantele magice

    În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, maghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

    *Florile de busuioc sfințit alină durerile

    Să știți că florile de busuioc sfinţit acum alină durerile, chiar şi  migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti de boală.

    *Un ritual pentru pomii neroditori

    De Ziua Crucii gospodarii împlinesc un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: ei  atârnă de ramurile acestora cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând ca rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori.

    *Prognoze meteorologice

    Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare este un semn că va fi vreme rece.

    Dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma.

    Înainte de Ziua Crucii nu este bine să se culeagă călinele, pentru că, în acest caz,  în ajunul sărbătorii ca fi o noapte geroasă.

    *Ziua Crucii vesteşte că vara s-a sfârşit şi toamna îşi intră în drepturi.

    *Să pregătiți un talisman norocos

    Monedele sfinţite azi și păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.

    * În tradiţia populară, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii

    Sursa: click.ro

    Lasă un comentariu

    Lasă un răspuns

      Înscrie-te  
    Notificarea de la
    Postări recomandate